Evanghelia dupa O'Leary
Michael O’Leary
Michael O’Leary, seful companiei aeriene Ryanair, cunoscut pentru lui gura mare si opiniile lui nepopulare a mai comis-o inca odata, declarand ca daca ar vrea sa duca un lucru la bun sfarsit el nu ar angaja profesori.
Afirmatia lui, facuta cu ocazia lansarii campaniei electorale a ministrului Peter Burke a starnit multa agitatie si emotie in randul profesorilor si ai prietenilor lor care l-au indemnat insistent pe O’Leary sa isi ceara scuze. Ceea ce O’Leary nu vrea sa faca si indeamna publicul larg sa nu fie de acord cu el daca nu ii place. Un indemn bun.
O’Leary in cei 30 de ani de cand e CEO a dus Ryanair de la doua aeronave fabricate in Romania si imprumutate de la Tarom la cele 608 de Boeinguri pe care le are Ryanair Holdings Group in prezent. Deci are un oarecare habar despre cum se duce un lucru la bun sfarsit.
Michael O’Leary nu este prea iubit de activistii wokaiti din cauza lipsei lui de entuziasm in a se ascunde in spatele limbajului de lemn al zilelor noastre. De-a lungul timpului i-a declarat “idioti” pe pasagerii care nu isi tiparesc biletul de imbarcare si ca atare incurca pe toata lumea (ceea ce este adevarat, am vazut cu ochii mei idioti carora le murise bateria de la telefon si tineau pe loc toata coada de pasageri), pe activistii climatici care exagereaza si mint in legatura cu poluarea reala produsa de traficul aerian, sau pe functionarii EU care pun reglementari rupte de realitate si care incurca pe toata lumea, companii aeriene si pasageri.
O’Leary a mai propus de-a lungul timpului controlul selectiv al pasagerilor musulmani (ca na, stim cu totii ca acolo e riscul mai mare de explozii, inca n-am auzit de pasageri rozalii care sa se arunce in aer), bilete mai scumpe pentru grasani pentru ca ocupa prea mult loc in avion si o sectiune in avion pentru calatorit in picioare (daca esti sarac calatoresti cum poti, adica in picioare si inghesuit). Si WC-uri cu taxa in avion. Ultima propunere nici macar nu e asa de iesita din comun, ca e plina lumea de WC-uri cu taxa.
Desi detestat de sectantii wokismului Michael O’Leary este simpatizat de publicul irlandez, care vede il el simbolul irlandezului istet, descurcaret, rebel, creativ, cu toate cuvintele la purtator si caruia i se rupe de ce crede lumea despre el. A devenit erou national in Irlanda atunci cand din cauza faptului ca petrecea prea mult timp in traficul auto si-a luat licenta de taximetrist pentru a putea sa foloseasca legal banda auto rezervata autobuzelor si taxiurilor. N-a pastrat-o mult timp, ca i-au retras-o haterii, dar intamplarea i-a consolidat legenda de irlandez descurcaret.
Publicul irlandez il simpatizeaza atat de mult incat in Irlanda circula si bancuri cu O’Leary, ceea ce nu e putin lucru, e semn de mare apreciere sa faca irlandezii bancuri despre tine. De exemplu se spune ca Michael O’Leary intra intr-o zi intr-un bar si intreaba cat mai costa o bere la dozator. Barmanul ii raspunde “un euro”. O’Leary se minuneaza ca este inca atat de ieftina, ca in vremurile bune, scoate un euro si cere o bere. Barmanul il intreaba “doriti si halba pentru bere?”
Michael O’Leary
Ca Michael O’Leary e diferit de politicieni si profesori si ca stie sa duca un lucru la bun sfarsit spre deosebire de profesorii-politicieni se poate vedea intr-o intamplare oarecare, ca in clipul de mai jos.
O’Leary se duce in fata parlamentului european sa protesteze impotriva a ceva. Probabil noi reglementari cretine in domeniul aviatiei, create de birocrati care habar n-au de industria aviatica si nu ii intereseaza buzunarul calatorului. O’Leary merge insotit de presa, si-a facut temele, a facut un panou cu Ursula-care-ne-starneste-ura si inainte sa inceapa declaratia e atacat fizic de doua ursuliste care il murdaresc cu crema. O metoda simpla si eficienta de a scapa de un nedorit. Adica nu zic ca le-a trimis Ursula, dar nici nu m-ar mira. Murdaresti protestatarul si ii strici evenimentul.
Imaginati-va ca in locul lui O’Leary in situatia asta tar fi fost un constipat ca Iohannis.
Chema politia, chema Interpolul, chema trupele speciale, se interna in spital pentru analize, isi lua medical o luna si apoi scria o carte despre atentatul la viata lui cu doamna Carmen inlacrimata pe coperta. Pas cu pas.
Uitati-va insa la O’Leary. Dupa atac sa tot aiba nevoie de vreo 30 de secunde ca sa isi revina, isi da jos sacoul, se sterge un pic de crema si continua netulburat ceea ce a venit sa faca. A venit sa faca ceva, nu sa se planga.
Diferenta intre el si un profesor. Sau politician. Nu se plange de obstacole, termina ceea ce a inceput.