Am vizitat un magazin de antichitati si am gasit un fotoliu superb, din piele, foarte comod, in stare perfecta. Pretul rezonabil. Primul impuls a fost sa il cumpar. O adaugire perfecta pentru camera mea. Insa cand mi l-am imaginat in camera, unde anume o sa il aseze mi-am dat seama ca am o problema: nu prea are loc. Fotoliul mare, camera mica. Adica l-as putea baga in camera dar va sta in drum indiferent cum l-as aseza.
Am inceput sa imi evaluez optiunile. Eu asa procedez cand da o problema peste mine, imi pun intrebarea simpla “ce optiuni am?”
Prima, cea mai neatractiva ar fi sa il inghesui in camera si sa imi asum experienta Ryanair-style de fiecare zi. Aceeasi inghesuiala ca in Ryanair, acelasi frecat de mobile doar ca fara stewardese si fara centura de siguranta.
A doua ar fi sa renunt la el. Cum am trait pana acum fara fotoliu din piele pot sa traiesc in continuare. Pot sa imi fac rapid o auto-terapie bazata pe whataboutism (am centura neagra in whataboutism) si sa imi evoc milionul de copii din Gaza care mor de foame si mie imi arde de fotoliu de piele. Tara arde (aka genocidarii isi fac de cap) si baba se piaptana, pardon vrea fotoliu de piele.
A treia optiune ar fi sa imi asum ca atunci cand vreau sa fac o adaugire in viata mea de fapt fac o schimbare. Nu exista “adaugiri” fara modificari, e o iluzie.
Sa faci o schimbare presupune sa ii faci loc in viata ta. Sa renunti la ceva vechi care iti foloseste mai putin decat ceva nou. Sa iti schimbi prioritatile.
Renunti la o masuta inutila, mai faci inca o schimbare, de exemplu schimbi dulapul prea mare cu unul mai mic si atunci are loc si fotoliul din piele in viata ta.
Ne place sau nu viata noastra este un ecosistem in sine si orice schimbare ca sa reziste trebuie sa fie “acceptata” de tot ecosistemul.
Acum vreo treij’cinci de ani cand m-am lasat de fumat am crezut ca fac o schimbare buna in viata mea si gata. N-a fost nevoie sa o negociez cu nimeni, era o schimbare strict personala, care nu privea pe nimeni altcineva. Nu a fost deloc asa. No man is an island.
Toti prietenii si amicii mei fumatori au iesit rand pe rand din viata mea. Unii nu m-au mai vizitat pentru ca nu se mai fuma acasa la mine. Pe altii nu i-am mai vizitat eu pentru ca se fuma acasa la ei. Am inceput sa evit carciumi in care se fuma in draci pentru ca ma deranja. Fara sa imi propun in mod intentionat sa fac si alte schimbari in afara de aceea de a nu mai fuma ecosistemul meu personal s-a adaptat pentru a absorbi schimbarea facuta.
Mi-am invatat lectia si de atunci ori de cate ori da vreo schimbare (sau fotoliu) peste mine ma gandesc daca am unde sa le bag.
Exista o ecologie a schimbarii, de care daca nu tinem cont schimbarea nu are prea multe sanse. Sau altfel spus, daca vrei sa bagi ceva nou in viata ta sa renunti la ceva mai vechi.