Efectul Ikea

Produsul esti tu.

In lumea comportamentului consumatorului, există un fenomen fascinant cunoscut sub numele de Efectul IKEA. Primii care au vorbit despre asta (si i-au gasit si un nume catchy) au fost Michael Norton, Daniel Mochon și Dan Ariely intr-un studiu din 2011 numit “The IKEA Effect: When Labor Leads to Love”

Ideea explorata de cei trei muschetari este ca atunci cand oamenii depun un efort mai mare pentru a obtine ceva valorizeaza mai mult acel ceva. Si s-au gandit ca IKEA e un exemplu foarte bun pentru ca intreaga filosofie a gigantului suedez e construita in jurul acestei idei de valoare mai mare perceputa din cauza efortului personal depus.

Am avut cu totii experienta asta, indiferent de cat de comozi suntem sau cati bani avem. Am cumparat de la IKEA o piesa de mobilier oarecare, buna sau proasta (probabil mai proasta decat produsele similare de pe la altii), am tarat-o pana la portbagaj, apoi in casa, apoi am asamblat-o cu sculele minimale si foarte incomode incluse de IKEA in pachet. De regula o surubelnita primitiva si niste instructiuni facute parca pentru cei cu retard usor spre mediu.

Dar 90 de minute mai tarziu, cu doar doua julituri la degete si multa mizerie pe jos in sufragerie suntem in posesia a ceva care pare facut de noi insine. Un raft stramb, o masuta hidoasa, o canapea incomoda.

Le iubim mai mult decat pe celelalte piese de mobilier decente pe care le avem pentru ca pe astea “le-am facut noi”. E un efect psihologic simplu si pervers in care efortul propriu se transforma in multumire si stima de sine.

In timp ce gafaim epuizati pe canapeaua proaspat montata si bem o bere vedem luminita de admiratie din ochii nevestei. Sau a copilului. “Tati, ai facut canapeaua!“

Ce daca e o canapea scumpa, incomoda si proasta? Senzatia de satisfactie cand o termini de asamblat e priceless.

Actul de asamblare creaza un sentiment de luare in posesie. Pe masura ce ne angajam în procesul de asamblare=constructie dezvoltam o legatura profunda cu produsul. Nu mai este doar un simplu produs facut de altii pe care am dat niste bani ci e o parte din propria noastra creativitate. Noi l-am adus pe lume. Fara noi nu ar fi avut o forma si o existenta.

“Efectul IKEA“ nu e doar de moment, dureaza in timp. Zece ani am fost in cabinetul meu de psihoterapie prizonierul sezlongurilor “Poang”, urate si incomode pentru ca nu m-am indurat sa le arunc si sa le inlocuiesc cu niste fotolii decente. Nu din zgarcenie ci pentru ca o parte din mine era atasata de panaramele de sezlonguri. O parte din mine deep-down isi zicea “eu le-am facut“.

Sigur ca “efectul IKEA” nu e limitat doar la mobilier mediocru. Il putem vedea si la “asamblarea” unei salate de boeuf. Daca doar amestecam ingredientele nu are niciun haz, asta face toata lumea. Adevarata satisfactie este sa decoram salata. Trandafiri fotorealisti, mandale savante, “rapirea din serai” in stilul lui Dali, toate facute din picaturi de maioneza si ketchup, in dezlantuirea de final a creativitatii sta adevarata satisfactie a salatei de boeuf. Care, ma rog, e de poulet, dar ce mai conteaza?

Intr-o lume inundată de bunuri mediocre IKEA ni le vinde dezasamblate. Nu pentru ca ar fi mai ieftine (nu sunt, asamblarea nu ar insemna nimic pentru ei economic vorbind), nu pentru ca ar fi mai usor de depozitat (costul mai mic al depozitarii e marginal) ci pentru ca atunci cand ni le vinde dezasamblate de fapt IKEA nu ne vinde doar produse mediocre ci IKEA ne vinde satisfactia de a vedea luminita din ochii nevestei cand am terminat de asamblat canapeaua.

Nu canapeaua e produsul, tu esti produsul. Canapeaua e doar bonus.

Ready > live index about